25

Apr

Acneea, nu doar o problemă estetică

Acneea este o problemă ce necesită o abordare foarte minuțioasa deoarece în apariția și dezvoltarea ei sunt implicați o mulțime de factori. La întrebările precum: ce este, de ce apare, care sunt persoanele predispuse, care dintre mituri sunt de fapt adevărate, cum putem să o prevenim și care sunt noile tendințe pentru tratamentul acesteia, vom răspunde în următoarele rânduri.

Aceasta reprezintă o afecțiune a pielii ce debutează în perioada pubertății, în patogeneza acesteia sunt implicați următorii factori: hipersecreție de sebum, acumularea acestuia la nivelul foliculilor sebacei cu deformarea ulterioară a foliculilor, apariția microcomedoanelor, inflamarea lor, apariția comedoanelor deschise-negre cât și a celor închise-albe, transformarea lor în papule, pustule, noduli și chisturi, în funcție de gravitatea tipului de acnee. Apariția comedoanelor reprezintă un mediu propice pentru apariția bacteriei Propinobacterium Acnes, proliferarea acestui microorganism duce la infectarea și agravarea leziunilor. Focarele acneice apar în principal pe față, gât, partea superioară a spatelui și torace, când se evaluează severitatea acneei trebuie să se ia în considerație localizarea, numărul leziunilor și prezența sau absența cicatricilor. Se crede că acneea adolescenților este cauzată în primul rând de către un hormon numit testosteron, acesta este sintetizat începând cu debutul pubertății, rolul său este de a stimula creșterea și dezvoltarea penisului și testiculelor la băieți și menținerea forței musculare și osoase la fete. Glandele sebacee sunt deosebit de sensibile la hormoni, în special la dihidrotestosteron, hormon derivat din testosteron ce acționează la nivelul glandelor, se crede că nivelul crescut al acestuia va determina glandele să producă mai mult sebum decât este necesar.

Deși este considerată o problemă a adolescenților, ea poate să apară la toate vârstele, insă, la persoanele mature, acneea reprezintă doar un simptom al unei boli de bază, de aceea, persoanele de peste 25 de ani ce prezintă acnee vor trebui investigate foarte minuțios, următoarele simptome se asociază frecvent: căderea părului capilar și creșterea excesivă a acestuia în zonele axilare, pubiene, de pe brațe, coapse plus apariția acestuia în locuri în care în mod normal nu se găsește: mustață, piept, barbă, abdomen; cicluri menstruale neregulate, îngroșarea vocii. Cu aceste manifestări femeile trebuie să meargă la un ginecolog deoarece reprezintă simptomele clasice pentru sindromul de ovare polichistice sau hiperandrogenism, tratarea acestor patologii reprezintă cheia pentru tratamentul acneei, de aceea, acneea apărută la vârsta de peste 25 de ani nu trebuie tratată doar local deoarece cauza acesteia rămâne și progresează tot mai mult. Acneea tardivă la bărbați, de asemenea, este un semn de alarmă, cel mai adesea aceasta este rezultatul unui dezechilibru hormonal și al unei igiene necorespunzătoare, cel mai des se întâlnește la sportivi și la persoanele care iau suplimente pentru creșterea masei musculare care nu sunt suficient analizate, de multe ori aceste suplimente conțin hormoni anabolizanți, derivate de testosteron, care se vor cumula în organism cu nivelul de testosteron produs în mod normal și vor stimula în exces glandele sebacee, alte simptome asociate sunt: căderea părului (alopecia), dezvoltarea sânilor (ginecomastia) deoarece hormonii în exces vor fi convertiți de către țesutul adipos în estrogen, hormon feminin, scăderea libidoului și modificările de comportament. Acneea, în special cea severă, apărută după vârsta de 25 de ani reprezintă doar o manifestare a unei boli ce trebuie depistate, fără a trata boala de bază acneea nu va putea fi eliminată!

  1. Litiul și excesul de iod sau zinc, intoxicația cu aceste metale se poate manifesta cu apariția bruscă și severă a acneei, dacă luați suplimente alimentare ce conțin aceste componente, aveți mare grijă la doză deoarece administrate necorespunzător acestea pot duce la apariția unei forme grave de acnee iar cicatricile mari și denivelate sunt des întâlnite în aceste cazuri. La fel se întâmpla și cu administrarea unor medicamente noi sau în cazul administrării unei doze prea mari, unele reacții adverse se pot manifesta prin apariția bruscă a acneei alergice.

  2. Acneea mai poate fi și de tip infecțios, acest lucru se întâmpla în special vara când persoanele se scaldă în lacuri cu apă stătătoare, insuficient curățate. Dacă observați ca acneea a apărut într-un timp relativ scurt, zile sau săptămâni, anuntați medicul (dermatologul, infecționistul, alergologul, dermatologul, ginecologul) de toate aceste detalii și de modificări ale medicației, suplimentelor, băilor în locuri necunoscute.

  3. Genetica, chiar și acneea poate fi întâlnită în cadrul familiilor, dacă rudele apropiate au avut sau au forme grave de acnee, ar trebui să ne preocupe aceasta problemă încă dinaintea apariției ei pentru a împiedica dezvoltarea formelor severe, având în vedere că avem mari șanse de a fi predispuși genetic pentru așa ceva.

  4. Alți factori care exacerbează dezvoltarea acneei sunt: stresul, ciclul menstrual al femeilor, de obicei acneea este agravată cu câteva zile înainte de menstruație, anumite produse cosmetice pentru păr și față, dieta alimentară bogată în grăsimi și derivate de lapte, fumatul, cafeaua, anumite elemente vestimentare ce exercită presiune continuă asupra pielii, de exemplu unele bentițe sau bretelele rucsacului, perioada gravidității, în special în primele 3 luni acneea apare sau se agravează la multe femei însărcinate din cauza modificărilor drastice de hormoni, aerul poluat și anumite condiții meteorologice, în special umiditatea crescută.

Ce se crede despre acnee însă este total greșit!!!: băile fierbinți, bronzul natural și bronzul artificial ajută la ameliorarea acneei. Nu există dovezi concludente pentru faptul că expunerea prelungită la soare sau la razele UV artificiale stopează acneea, multe medicamente folosite pentru tratamentul acneei fac pielea mai sensibilă la lumină, în special retinoizii care trebuie aplicați strict seara înainte de culcare, expunerea la soare reprezintă un factor dovedit al apariției cancerului de piele, în asociere cu aceste tipuri de medicamente riscurile cresc și mai mult. Acneea nu se transmite de la o persoană la alta, din păcate, încă există această reticență din partea unor persoane cu tenul curat față de persoanele cu acnee, însă aceasta nu este o afecțiune ce se poate transmite, ar fi bine să dispară aceasta prejudecată deoarece persoanele cu acnee au destule probleme emoționale și sunt izolate social din cauza stimei de sine scăzute.

Câteva sfaturi pentru a preveni sau pentru a împiedica dezvoltarea acneei:

  1. Curățarea zilnică a feței cu produse specifice tipului de ten: gras, uscat sau mixt.

  2. Curățarea regulată a părului și îndepărtarea acestuia de la nivelul feței, aceasta trebuie să fie neacoperită pentru a nu se împiedica respirația.

  3. Folosirea produselor cosmetice pe bază de apă și nu pe bază de ulei deoarece acestea vor închide suplimentar porii, produsele potrivite de obicei au scris pe etichetă: noncomedogen, un reper bun pentru a alege corect produsele cosmetice și de igienă.

  4. Nu strângeți, stoarceți punctele albe sau negre deoarece în acest mod se suprainfectează cu bacterii iar porii vor deveni și mai închiși.

  5. Nu purtați pălării sau bentițe ce acoperă o mare parte din frunte sau obraji.

  6. Nu atingeți fața în timpul zilei cu mâinile sau cu telefonul, când vorbiți la telefon încercați să folosiți difuzorul sau să nu atingeți fața cu ecranul telefonului deoarece pe suprafața acestuia se găsesc o mulțime de bacterii.

  7. Nu mergeți la culcare fără a vă demachia fața.

  8. Evitați expunerea prelungită la soare, unele leziuni sunt similare celor acneice însă sunt rezultatul inflamării tenului din cauza radiațiilor solare, acestea sunt de obicei pigmentate, folosiți produse cu protecție solară SPF 30+ mai ales în timpul verii pentru a împiedica inflamarea tenului și pigmentarea acestuia/apariția petelor pistruiate ce oferă tenului un aspect murdar.

  9. Eliminați din meniul zilnic următoarele produse: alimente cu indice glicemic crescut, laptele gras, uleiul, carnea roșie, cafeaua și încercați să vă hidratați corespunzător, apa va elimina toxinele din organism și va hidrata tenul corect împiedicând dezvoltarea sau agravarea acneei.

În continuare voi vorbi despre tratamentul acneei cu remedii naturale, nu voi include aici și produsele medicamentoase deoarece formele grave ale acneei trebuie tratate de un medic în funcție de cauza care a dus la apariția lor, să nu uităm ca acneea severă este de fapt o alarmă și ne atenționează că trebuie să ne investigăm pentru că întâmpinam o

1. Extractul de Aloe Vera, gelul acesteia aplicat local precum măști sau ca componentă a unor creme, reduce semnificativ inflamația, având în vedere proprietățile sale puternic antibacteriene, în plus, are capacitatea de a curăță tenul de pigmentările postacneice și stimulează producția de colagen de la nivelul keratinicitelor, proces foarte important în matifierea și cicatrizarea leziunilor postacneice.

2. Allianz Cepa sau ceapa de bucătarie, în unele țări oamenii încă mai lasă în bucătărie o ceapă tăiată în jumătate pentru a elimina mirosurile și pentru efectul sau fungicid și antiseptic, ceapa, precum usturoiul elimină cu ușurintă bacteriile de la nivelul tenului sau scalpului, fiind deseori folosită și pentru alte probleme cum ar fi căderea părului, singurul și marele dezavantaj al acesteia este că elimină toate mirosurile însă își va lăsa amprenta în încăpere cu propriul miros specific.

3. Uleiurile de eucalipt și arbore de ceai au fost utilizate pe scară largă în tratamentul acneei, eficiența acestora a fost dovedită a fi similară cu cea a peroxidului de benzoil, unul dintre cele mai importante medicamente folosite, având însă efecte secundare minime. În plus, una din principalele întrebuințări ale uleiului de arbore de ceai este în tratamentul pentru Demodex, acesta fiind un acarianul care adesea este cauza acneei.

4. Măști pe baza sucului de varză, aceasta elimină excelent excesul de sebum, tamponați de mai multe ori pe zi tenul cu suc de varză (rasă și stoarsă) sau aplicați cataplasme cu foi de varză zdrobită pe zonele afectate ale tenului.

5. Maceratul de păpădie se recomandă mai ales în acneea juvenilă. Culegeţi flori de păpădie când încep să se ofilească, puneţi seara un pumn de flori într-o jumătate de litru de apă rece şi lăsaţi-le la macerat până a doua zi. Strecuraţi lichidul şi curăţaţi-vă faţa cu el de mai multe ori pe zi.

6. Mierea de albine, pe lângă proprietățile bacteriostatice, mierea regenerează, redă strălucire tenului, calmează iritațiile și elimină impuritățile adunate pe suprafața pielii cât și în profunzime, de aceata este recomandata pentru curățarea tenului gras și acneic, pentru un efect mai prompt se poate adăuga zeama unei lămâi, împreună vor avea și efect antiîmbătrânire oferindu-i tenului nutrienții necesari pentru regenerarea celulelor.

7. Camforul este renumit pentru aroma sa proaspătă, curată și învăluitoare. Speciile de camfor au uleiuri aromatice în frunze și scoarță, unele dintre uleiuri au fost raportate a fi o sursă bună de compuși antifungici și antibacterieni. Uleiurile sunt cunoscute pe scară largă precum surse de substanțe chimice aromatice, utilizate în prepararea alimentelor, produselor farmaceutice, cosmetice, articole de toaletă și detergenți. Lucrările fitochimice asupra speciilor au relevat prezența unui număr de compuși cum ar fi flavanoli, fenil propanoizi, lignani, terpenoizi cu beneficii maxime observate pe pielea grasă, prin urmare, sunt utile în tratamentul acneei.

8. Vitex agnus cunoscut sub denumirea comercială de vitex, sau popular melărea, este utilizat pentru tratamentul acneei premenstruale, extractul de fructe acționează asupra hormonilor de la nivelul glandei pituitare care ulterior vor crește nivelul de progesteron și îl vor scădea pe cel de estrogen, scăzând în același timp și nivelul prolactinei, acesta fiind alt hormon implicat activ în procesul dezvoltării acneei. Medicii recomandă administrarea extractului înainte de menstruație, însă este strict contraindicat femeilor însărcinate și celor care alăptează.

Dacă totuși au rămas cicatrici post acneice putem apela la noile tehnici de curățire a tenului, acestea însă nu se recomanda atunci când acneea este în dezvoltare deoarece sensibilizează pielea și o expune riscului de agravare a procesului inflamator, aceste tehnici sunt recomandate de dermatolog sau cosmetolog în funcție de tipul de ten și de tipul cicatricilor, voi descrie câteva dintre acestea.

  • Dermabraziunea. Una dintre cele mai eficiente și comune tehnici pentru tratamentul cicatricilor postacneice, deși frecarea tenului cu mălai sau argilă se numește tot dermabraziune, tehnica folosită în saloanele de frumusețe este mai sofisticată și mai eficientă, aceasta folosește discuri abrazive, cristale cu diamante, bile mici de sticlă sau alte materiale cu duritate mare, este eficientă și pentru tratamentul ridurilor, diminuarea porilor dilatați, regenerant pielea în profunzime.

  • Peelinguri chimice. Un peeling chimic este realizat cu ajutorul unui acid puternic care va îndepărta stratul superficial al pielii pentru a reduce cicatricile superficiale și a le netezi pe cele adânci. Este recomandat tututor cicatricilor și în special pentru ameliorarea celor mai profunde.

  • Liftingul cu laser, la fel ca și celelalte tratamente, acesta îndepărtează stratul superior al pielii și are de obicei un timp de vindecare mai rapid, însă, pe tot parcursul tratamentului pielea trebuie sa fie acoperită cu un bandaj, este contraindicat în cazul în care mai există mici zone inflamatorii active ai nu are aceleași beneficii pentru tenurile cu o nuanță mai închisă.

  • Fillere. Acestea sunt materiale de umplere care vor fi folosite pentru a uniformiza cicatricile post acneice și pentru a netezi ridurile, acestea pot fi făcute din colagen, acid hialuronic, grăsime proprie sau alte umpluturi, sunt injectate sub suprafața pielii și majoritatea au o eficiență de 6-18 luni, însă unele pot fi permanente.

  • Mezoterapie sau microneedling, numit și “tratament cu inducție de colagen propriu”, este o procedură ce se realizează cu ajutorul unui dispozitiv medical cu microace detașabile de unică folosință, se realizează pe pielea curată pe care se va aplica local cremă anesteziantă, medicul va regla adâncimea de pătrundere a acelor pentru fiecare zonă în funcție de necesitate, se vor aplica local substanțe active pentru peeling, hidratare, curățare. Beneficiile acestei proceduri sunt numeroase: ameliorarea ridurilor și liniilor fine, corectarea cicatricilor, reducerea hiperpigmentărilor postinflamatorii, micșorarea porilor dilatați, îmbunătățirea texturii pielii și chiar stimularea creșterii firelor de păr pentru cei cu alopecie.

În concluzie, acneea este o problemă care rareori se datorează “vârstei”, de cele mai multe ori aceasta atenționează asupra existenței altor probleme cum ar fi: dereglări hormonale, o alimentație neechilibrată, igienă incorectă ce duce la exces de sebum cu apariția ulterioară a inflamației și a infecție, posibila prezență a Demodexului, persoanele cu un regim stresant ar trebui să își facă consultații pentru gastroenterolog în scopul detectării bacteriei Helicobacter pylori, tot mai mult se asociază punctele albe, acneea închistată, cu prezența acestei bacterii. Problema acneei nu este atât de inocentă pe cât se pare având în vedere mai ales consecințele psiho-sociale cu care se confruntă pacienții, pentru împiedicarea apariției acesteia avem o largă mare de produse naturaliste ce pot fi folosite cu încredere, însă dacă aceasta apare după 25 de ani, ar trebui să căutam cauza adevărată, după eliminarea acesteia, dermatocosmetica ne va ajuta să eliminăm cicatricile și pigmentările postacneice.

< PrecedentulUrmătorul >